ProudYP: Adriana Luca – „Designed to give you something to smile about.”

  1. asl pls
    Luca Adriana, 24 de primăveri la bord, București

2. Scurtă poziționare – brand personal – top 3 atribute


Sunt un monument de noroc, o galerie de zâmbete și, mai nou, un izvor de întrebări. Mă consider o fire creativă, o centrală de emoții, un explorator în căutarea vocației și o persoană prietenoasă de soi, care dacă se întâmplă să intre în contact cu oameni cu aceiași pitici pe creier face echipă à la longue. Iar în cazul în care mai crede cineva în astrologie, bifez absolut toate caracteristicile peștilor.

3. Care este principalul tău defect?

FRICA este un defect pe care îl țin în frâu cu greu și, totodată, unul dintre arhitecții Adrianei de astăzi.

4. Care este motto-ul tău?

„Designed to give you something to smile about.”

5. Care sunt eroii tăi preferați din marcomm?
Adidas și Jay Z.

6. Care este campania ta preferată din RO/ afară?

Jay Z – DECODED – mi se pare cea mai șmecheră bijuterie a industriei Publicității.

7. Ce calități admiri cel mai mult la un Brand Manager?
Atenția pentru oameni (public + echipă) și spiritul analitic, minuțiozitatea.

8. Ce calități admiri cel mai mult la un om de creație?

Viziunea și disponibilitatea de a-și șterge și reface munca până atinge cele mai mișto rezultate. Mi se par fascinanți oamenii ăștia din perspectiva imaginației, răbdării și a stăpânirii nervilor.

9. Care este super puterea ta?
Modul în care percep lumea. Sunt mega Om în simțiri.

 10. Ce hobby-uri ai?

În primul rând – plimbările la pas. M-aș plimba tot restul vieții, până mi s-ar toci picioarele și poate chiar și după. Apoi teatrul. Atât ca spectator, cât și din postura de cursant. Iar de când cu izolarea am descoperit că îmi place să dezasamblez/descos lucruri doar pentru a le reface eu urmând „tiparul”.

11. Daca ai fi făcut altceva, în ce domeniu ți-ar plăcea să activezi?
Privind retrospectiv, mi-ar fi plăcut să nu fi dat la Traduceri, ci la Publicitate. Să fiu omul care face scriptul reclamelor, cel care își stoarce ideile și conturează povestea din spatele produsului.

12. Unde ți-ar placea să trăiești și de ce?
În Brazilia. Odată pentru limbă (nu știu alta care să sune mai plăcut pentru urechile mele!!), apoi pentru peisaje și spiritul latin.

13. Ce apreciezi cel mai mult la prietenii / colegii / oamenii din jurul tău?
Devotamentul și atitudinea cu care își depășesc obstacolele. Îi admir enorm din punctele astea de vedere!

PS1. Ce melodie ai alege ca soundtrack pentru diminețile tale?
Alt J – Taro. E atâta liniște în melodia asta! Fix cum sunt se întâmplă și în mine până să mă apuc de gândit. 

PS2. Ce personaj din desene animate ai vrea să fii și de ce?
Categoric – Homer Simpson. E cel mai adorabil grăsan din toate timpurile și e expert în a-și folosi șarmul pentru a compensa momentele în care se debranșează de la creier!

PS3. De ce nu există reclame TV pentru companiile de publicitate?
Pentru că potențialul companiei se vede în calitatea și impactul reclamelor realizate pentru clienții săi. O reclamă la o companie de publicitate e echivalentul udatului grădinii pe timp de ploaie – o inutilitate.

PS4. Trei chestii care ai vrea să dispară de pe Pământ?

Lipsa de empatie! Asta ar trebui eradicată înainte de viruși, foamete și alte probleme ale umanității. Apoi deadline-urile prea scurte și minimul de experiență cerut de angajatori – mai formați-ne, frate, și voi!

PS5. În ce situații „mai lung„ este „mai bine”?

Ehee! Dar unde nu?!? Un concediu mai lung înseamnă mai multă odihnă, un brief mai lung poate fi mai explicit, un training mai lung însemnă mai multă informație, un film mai lung – mai multă emoție, un teambuilding mai lung – o echipă mai închegată, etc. Lungimea face diferența!