Primii paşi în carieră la PR&Ad Fair

PR&Ad Fair – singurul târg de joburi şi internship-uri în domeniul Relaţiilor Publice şi Advertising-ului din România anunţă deschiderea celei de-a cincea ediţii.

PRIME România, asociaţia studenţilor la relaţii publice şi comunicare, vă invită la cea de-a cincea ediţie PR&Ad Fair. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile, în data de 4 şi 5 aprilie, la Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I’’.

PR&Ad Fair reprezintă singurul târg de joburi şi internship-uri specializat pe domeniul relaţiilor publice şi al publicităţii al cărui scop principal este de a facilita accesul tinerilor pasionaţi de aceste domenii pe piaţa muncii.

Evenimentul s-a dezvoltat an de an şi a devenit un reper important în obţinerea unui job sau internship pentru toţi cei interesaţi de sectorul Relaţiilor Publice, al Advertising-ului şi al Comunicării. Târgul îşi propune să creeze un mediu propice interacţiunii dintre agenţiile care îşi prezintă ofertele de joburi si internship-uri şi participanţi, încurajând, prin însuşi structura sa, comunicarea eficientă între cele două părţi. Cultivând dialogul într-un cadru informal, PR&Ad Fair oferă agenţiilor invitate şansa de a evalua, în mod direct, pregătirea şi aptitudinile viitorilor profesionişti din domeniul comunicării şi al publicităţii.

În acest an, la PR&Ad Fair vor fi prezenţi cu oferte de colaborare, sfaturi şi materiale utile pentru participanţi: Rogalski Grigoriu Public Relations, pastel, 2activePR, Saatchi & Saatchi PR, Smartlink Communications, IMAGE PR, G2 România, Focus Web Design, Marks, Media Consulta International, Creative Ideas, Media Events&Entertaining, Dolphin PR, TOTAL PR, Agenţia de Vise, Evenimentul Zilei şi Capital, Craft Interactive, Brigada Media, BORŢUN●OLTEANU, Nicole PR & Promoting, Springer & Jacoby, Bridge Concept, Curierul Naţional şi Editura Herald.

Evenimentul are o structură complexă incluzând, în cadrul târgului propriu-zis, o conferinţă şi trei workshop-uri tematice cu rol în aprofundarea cunoştinţelor viitorilor comunicatori. Astfel, timp de două zile, participanţii îşi pot depune CV-urile la standurile agenţiilor prezente – în prima zi, de la ora 12:00 pana la ora 20:00, iar pe 5 aprilie, în intervalul orar 10:00-20:00.

Continuând tradiţia începută în 2009, fiecare zi a târgului este dedicată unuia dintre cele două mari domenii de activitate: Relaţii Publice şi Advertising. Astfel, pe 4 aprilie, între orele 14:00 – 16:00, toţi cei interesaţi să asculte sfaturile şi sugestiile viitorilor lor angajatori sunt invitaţi să ia parte la conferinţa What came first: the experience or the job?, desfăşurată sunt forma unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri Q&A. Speakerii care vor împărtăşi din experienţa lor sunt Călin Diaconu – General Manager, Springer&Jacoby, Hortensia Nastase – Managing Partner, GolinHarris, Dana Nae Popa – Realistic Managing Partner, pastel, Catrinel Burghelea – Account Director, IMAGE PR şi Mireille Carmen Rădoi – Board Member, ARRP. Conferinţa va fi moderată de David Pripas – Communication Manager, MavenHut. Workshopul dedicat relaţiilor publice PR – the art of dealing with low budget va începe la ora 17:00 şi va fi susţinut de Alina Marcu – Senior Account Executive şi de Ruxandra Popescu – Account Executive, ambele de la IMAGE PR.

În cea de-a doua zi a evenimentului, dedicată Advertising-ului, tinerii creativi şi dispuşi să se perfecţioneze în domeniu au posibilitatea de a participa, de la ora 17:00, la workshop-ul When less becomes more, susţinut de Patricia Arbanaş – Senior Account Manager şi Mihai Fetcu – Creative Director, ambii de la G2 România. În aceeaşi zi, primele 25 de persoane care s-au înscris la unul dintre cele două workshop-uri organizate, au asigurată intrarea liberă la workshopul Tranziţia de la print la online în presa scrisă ce se va desfăşura între orele 13:00-15:00. Trainerul invitat este Andreea Ciutacu, Brand Manager Online, Editura Evenimentul şi Capital.

Persoanele interesate se pot înscrie la conferinţa şi/sau workshop-uri pe adresa befair@primeromania.ro până pe data 2 aprilie. Preţul de intrare este 10 RON pentru workshopuri şi 5 RON pentru conferinţă.

“PR&Ad Fair prezintă două mari avantaje care-i conferă unicitatea şi-l diferenţiază de celelalte târguri de acest fel: în primul rând, agenţiile invitate la târg respectă misiunea evenimentului şi vin hotărâte să interacţioneze cu tinerii şi să-i ajute, prin practică, să descopere sensul a ceea ce au învăţat în facultate; în al doilea rând, studenţii beneficiază de o oportunitate extraordinară de a afla, în mod direct ce îşi doresc angajatorii de la ei. Şansele de a obţine un job cresc pe măsură ce treci de la spaţiul virtual, în care printr-un simplu send îţi depui CV-ul, fiind, din păcate, un anonim pentru cel care îl citeşte, un om fără un chip sau abilităţi distinctive, în spaţiul real, al interacţiunii şi comunicării autentice. Ei bine, exact asta încearcă şi reuşeşte să realizeze PR&Ad Fair!” Cornelia Păun, Project Manager, PR&Ad Fair.

PR&AdFair 2013 este susţinut de partenerii oficiali: Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I’’, Expoevolution, Dacia, Cumpăna, Asociaţia Română de Relaţii Publice, Editurile Publica şi Nemira.

Acestora li se adaugă partenerii media ai ediţiei PR&Ad Fair 2013: Evenimentul Zilei şi Capital, Curierul Naţional, Presa în blugi, PRCafe, Orasulm.eu, MemoPlus, România Pozitivă, Asociaţia Paspartu, InOras.ro, Markmedia.ro, Regie Live, IQads Kadett, StartUB, TV City, PR Wave, PR România, Best Jobs, Ambition!, Hipo, Calendar Evenimente, GEN90.net, UN Youth Romania, Student din Provincie, ED-web.com, Metropotam, Studentie.ro, Evenimentestudentesti.ro, BUZZ!Camp, ABC Antreprenori, COMUNICATE DE PRESA şi WebCultura.

Despre PRIME România
PRIME România este singura asociaţie studenţească de relaţii publice şi comunicare din ţară. Experienţa PRIME înseamnă comunicare strategică, o echipă unită şi 16 ani de evenimente pentru studenţii pasionaţi de comunicare.
PRIME este o organizaţie prezentă în mai multe ţări europene printre care: România, Slovenia, Italia, Spania şi Turcia.
Asociaţia PRIME România are sediul central în Bucureşti şi două filiale naţionale în Braşov şi Iaşi.

Pentru mai multe detalii, va rugăm contactaţi:
Cornelia Păun
Project Manager PR&Ad Fair
(+4) 0722 596 690
cornelia.paun@primeromania.ro