Cele mai importante proiecte dezvoltate de IAA YP în România sunt:

    •  CompetitIAA – una dintre cele mai longevive acțiuni ale asociației, organizată sub forma unui concurs de marketing și comunicare, se adresează în principal studenților, anul acesta fiind plănuită cea de-a 6-a ediție. Până în prezent, proiectul a atras companii și instituții importante din domenii diferite precum BCR, Groupama Asigurari, Ursus, Leo Burnett, Mediafax, Fundația Noi Orizonturi, Bergenbier, Ernst & Young, FRF, Kubis Interactive, La Fântâna, HTC Romania și Teach for Romania cât și peste 600 de studenți participanți în primele 5 ediții;

 

    • Serile YP o serie de workshop-uri cu invitați importanți din industria de marketing și comunicare, gândite pentru a încuraja discuțiile libere pe temele propuse spre dezbatere. Serile IAA YP Cluj, cu edițiile: 2015 Marketing Politic, 2012 Cum comunică ONG-urile și 2010 Campanii de succes;

 

    • GalerIAA – seri speciale dedicate tinerilor talentați și creativi ce privesc arta, sub diferitele forme ale ei, ca pe cea mai expresivă formă de comunicare;

 

    • Marketing Tribe –  organizat de IAA YP Cluj, cu edițiile: 2013 – de lansare a catalogului de publicitate și 2014 – Marketing Tribe 2.0 de lansare  a platformei www.marketing-tribe.ro.
      IAA YP crede că marketingul 3.0 e generat de triburi. De aceea, Marketing Tribe reprezintă o invitație adresată celor care sunt gata să se asocieze pentru a seta trendul în MarCom.  Să schimbăm modul în care produsele / serviciile “vorbesc” consumatorilor înainte de a-și produce efectele. Prin Marketing Tribe 2.0, IAA YP contribuie la dezvoltarea mediului local de MarCom, facilitând conexiunea dintre specialiștii de marketing & comunicare din companii şi agențiile / companiile furnizoare de servicii de marketing & publicitate;

 

    • Game of Tribes – reprezintă o iniţiativă unică IAA YP Cluj pe piaţa de marketing locală, primul concurs al celor bune campanii de promovare clujene. Scop – de a pune în valoare comunitatea MarCom locală şi de a facilita conexiuni între specialiştii în marketing şi mediul de business. Pornind de la conceptul Marketing Tribe al unei comunităţii locale unite şi “smarter by association”, provocăm triburile să împărtășească public campaniile de marketing realizate şi echipele din spatele acestora.

 

    • Marketing după perdea – edițiile 2015 și 2013, organizate de IAA YP Cluj. Marketing după perdea înseamnă două ore de discuții deschise despre marketing și comunicare, așa cum se întâmplă în practică. Proiectul se adresează celor care studiază marketing și doresc o carieră în acest domeniu.
      Punem la bataie speakeri dornici să-și împărtășească experiența, profesori care să contribuie cu viziunea academică și premii de la partenerii din proiect. In plus, fiecare ediție dezvăluie momente din viața unui marketer și creează un spațiu de dezbatere pentru întrebări, răspunsuri și curiozități din domeniu;

 

    • Party YP – Luăm distracția în serios și o transformăm în motiv de creativitate ți networking între oamenii pasionați de marketing, advertising și comunicare! Party YP este o petrecere organizată periodic atât la București cât și la Cluj, exclusiv pentru profesioniștii din industria advertisingului și comunicării, de fiecare dată în alt loc. Încurajăm socializarea în jurul unei halbe de bere sau a unui cocktail, departe de pitchuri, briefuri și ședinte de creație.
      Spiritul competitiv este permis, atâta timp cât concursurile nu au altă miză decat distracția și se lasă cu premii în shot­uri, bere și cocktailuri;

 

    • Tinerii profesioniști citesc – ”Tinerii profesioniști citesc” este o inițiativă pornită din dorința de a dezvolta interesul pentru cărți de marcomm în rândul tinerilor care lucrează în domeniu. Proiectul presupune o serie de interviuri cu profesioniști din industrie pe marginea lecturilor preferate ale acestora.
      Ne dorim să cultivăm: apetitul pentru cărți de specialitate, schimbul de informații, comunicarea între specialiștii din branșă, promovarea unor cărți-resursă și a unor surse de inspirație testate deja de specialiști;

 

    • Pastila de Joi – Pastila de Joi este un supliment de creativitate și informație, administrat în fiecare joi a săptămânii sub formă de exerciții de imaginație, analize subiective, curiozități și ponturi din marketing, advertising și comunicare.
      Pastilele vin în forme și culori variabile, în funcție de stilul și interesul autorilor – membrii IAA YP. Consumul excesiv de Pastile de Joi dăunează grav plictiselii și poate provoca zâmbete, curiozități și revelații. Te așteptăm să le incerci!

 

    • Civic Vox – edițiile 2014 și 2012, organizate de IAA YP Cluj. Proiect prin care asociația ajută ONG-uri din țară să-și rezolve dificultățile întâmpinate, prin soluții de marketing axate pe nevoile punctate de aceștia, planuri de comunicare detaliate și sesiuni de training și consultanță pentru implementarea ideilor propuse;

 

    • Client Centric Conference – ediția 2013, organizată de IAA YP Cluj. Comportamentul consumatorului este într-o continuă evoluție. În ultimii ani, raportul de putere dintre acesta și companie s-a modificat, consumatorul având la dispoziție prin intermediul canalelor de comunicare online informații nelimitate, pe baza cărora ia decizia de cumparare sau renunță să achiziționeze de la o anumită companie.
      Prin proiectul Client Centric Conference, urmărim evoluția managementului relației cu clientul și identificăm standardele acestuia, împreună cu invitați speciali din industrie;

 

    • Invitatul YP – Invitatul YP este acel moment în care un tânăr profesonist își întâlnește idolul față în față. Și, dacă e inspirat, are șansa să iasă cu el la cafea!
      Periodic, alegem un profesionist din industria de marketing și comunicare și îl invităm să ne vorbească despre experiențe, proiecte și momente-cheie din cariera lui.
      La final, dăm liber la intrebări în sală, iar cea mai interesantă întrebare este aleasă câștigătoare. Tânărul profesionist care a pus întrebarea este premiat cu o întâlnire la cafea cu invitatul special.

 

Printre inițiativele Clujului, se mai numără:

  • MarketIMM, editia 2013
  • ARTvertising, editia 2012
  • Implicare in Publifest, festivalul de publicitate anual al FSPAC, 2012-2016
  • Proiecte de marketing pentru institutii culturale precum Opera Romana Nationala Cluj-Napoca, 2014
  • Planurile de comunicare pentru asociatiile ADAM si ASB Cluj, 2012