Retail-ul convențional se sfârșește puțin în fiecare zi. Viitorul aparține brandurilor care știu să se adapteze repede

Nu întâmplator, Apple a obținut zilele trecute două Grand Prix-uri în categoriile Muzică și Brand Experience & Activation la festivalul internațional de creativitate Cannes Lions 2018. Dacă în prima categorie vorbim de un spot regizat de Spike Jonze, pentru a doua categorie vorbim de o inițiativă începută acum un an, menită să fie o strategie pe termen lung.

Today at Apple este numele programului care oferă cursuri în zona artelor creative folosind produsele companiei. Cursurile sunt gratuite și sunt disponibile în cele peste 500 de magazine Apple în 24 de țări la nivel global. Cei de la Apple îl numesc ca fiind cel mai ambițios proiect în retail de la deschiderea primul Apple Store în 2001. Ce poți învăța prin acest progam? Există clase pentru muzică, fotografie, artă și design, coding sau ore speciale destinate copiilor. Există sesiuni pentru fiecare nivel de cunoștințe. Pentru programele avansate, Apple a atras figuri cunoscute din diferite domenii care predau sesiuni specializate.

 

Trend-urile anului 2018 ne arată o creștere accelerată a comerțului prin utilizarea inteligenței artificiale (Alexa, order me…),opțiunea de a construi și comanda produse custom. „Chore” shopping va deveni mai ușor ca niciodată și realitatea augmentată va căpata un loc bine stabilit în strategia brand-urilor. Roboții vor împacheta mai multe colete ca niciodată, iar în online, boții vor purta tot mai des conversații cu clienții.

Și, totuși, unde este secretul acestui program? Oare este faptul că Today at Apple stă sub semnul desfășurării unor sesiuni menite să îți dezvolte creativitatea?  Sau este tocmai promisiunea faptului că spațiul e disponibil oricând pentru a lucra la proiecte creative și angajații sunt oricând disponibili să îți ofere sfaturi?

Angela Ahrendts SVP, Retail la Apple, a vorbit la Cannes Lions despre cum vor să umanizeze tehnologia și să aducă oamenii în fiecare spațiu pe care compania îl deține. Deciziile în retail trebuie să fie guvernate de informațiile obținute din piață, pe masură ce Big Data, machine learning și AI continuă să se maturizeze. Tocmai umanizarea creativității este cea care le aduce succes prin acest program.

În interviul acordat s-a discutat despre evoluția retailului clasic. Fiecare spațiu Apple devine o zonă de studiu și colaborare care aduce oamenii împreună. Angajații nu sunt recompensați pentru câte produse îți vând, ci pentru cum reușesc să-ți îmbunătățească viața.

Nu există nicio îndoială: comerțul clasic devine din ce în ce mai vibrant și mai diversificat. Mai multe magazine independente, nu mai puține. Mai multe produse artizanale. Produse mai bine alese pentru a vă îndrăgosti de ele. Iar tehnologia conduce acest nou val.

Articolul a fost scris de Andrei Enache, membru IAA Young Professionals.