ProudYP – Oana Oprea: Îmi plac mult fotografia, moda, arta și designul.

  1. asl pls
    Sunt Oana, am 22 de ani și locuiesc în București.
  2. Scurtă poziționare – brand personal – top 3 atribute
    Pasionată, sociabilă, îndrăzneață. Tot ceea ce fac este realizat cu pasiune, îmi place mult domeniul și faptul că întâlnesc oameni care mă inspiră. Mi-am dat seama că dacă ești într-adevăr pasionat de ceva, nu ai răbdare să îți pice oportunitățile și cunoștințele din cer, ci îndrăznești să le cauți.
  3. Care este principalul tău defect?
    De multe ori, îmi este greu să spun „nu”. În viața personală, dar și profesional. Sunt multe evenimente și proiecte la care mi-aș dori să particip, însă mi-am dat seama că ar trebui să fiu mai selectivă, să fac mai puțin, dar mai bine.
  4. Care este motto-ul tău?
    Nu am un motto, dar dacă ar fi un citat clișeic care să îmi placă este “Fă rai din ce ai”. Mi se pare că, indiferent de context, oamenii sunt mereu nemulțumiți și critici cu propria persoană sau cu ceea ce îi înconjoară. Încerc să fug cât mai departe de atitudinea care ne face să ne concentrăm doar pe ce nu avem și vreau să apreciez tot ceea ce am în jur.
  5. Care sunt eroii tăi preferați din marcomm?
    Îmi este foarte greu să aleg. De la fiecare persoană învăț câte ceva și fiecare are farmecul său. Sunt profesori care mă inspiră prin faptul că sunt buni pedagogi, dar și prin faptul că sunt în continuare pasionați de ceea ce fac, cum ar fi Alexandru Doru Spătaru sau Dan Petre. De asemenea, îmi place mult de Maria Predoiu și de interesul pe care îl acordă tinerilor din domeniu. Am învățat multe de la Dana Pascu, când am fost în internship la GMP Advertising și am terminat recent Școala ADC*RO, unde am avut ocazia să cunosc mai multe persoane din domeniu, printre care și Laura Nedelshi, care mi-a fost mentor pe durata cursurilor și continuă să fie un model pentru mine. Dacă aș putea, aș menționa fiecare persoană întâlnită, căci fiecare mi-a lărgit perspectiva și m-a motivat să fac ceva sau să vreau să schimb ceva.
  6. Care este campania ta preferată din RO/ afară?
    Mă răzgândesc des când vine vorba de campaniile preferate, însă momentan îmi place foarte mult ce face Diesel cu “Go with the flaw”.
  1. Ce calități admiri cel mai mult la un AM / Brand Manager?
    Cel mai mult apreciez modul de a uni oameni și de a forma o echipă care să funcționeze.
  2. Ce calități admiri cel mai mult la un om de creație?
    Când vine vorba despre oamenii din creație, îi apreciez pentru receptivitate și faptului că rezistă zilnic feedbackurilor. Să fii în creație e ca și cum ai avea o soacră care critică tot ceea ce faci. E important să ai tărie de caracter și să înțelegi că este vorba de o critică constructivă.
  3. Care este super puterea ta?
    Cred că super puterea mea este faptul că pot empatiza ușor. Îmi este greu să îi critic pe cei din jur sau să am sentimente negative față de cineva, căci fiecare are libertatea de a acționa și își cunoaște propriile justificări.
  4. Ce hobby-uri ai?
    Îmi plac mult fotografia, moda, arta și designul și plănuiesc să fac mai multe în aceste direcții.
  5. Daca ai fi făcut altceva, în ce domeniu ți-ar plăcea să activezi?
    Am vrut să studiez arhitectura de interior și dacă nu ar fi fost pasiunea pentru publicitate, cred că aș fi fost arhitect/ designer.
  6. Unde ți-ar placea să trăiești și de ce?
    Mi-ar plăcea să trăiesc într-o țară mediteraneană. Îmi pare că viața se scurge mai ușor acolo, că oamenii sunt mai calmi și mai fericiți.
  7. Ce apreciezi cel mai mult la prietenii / colegii / oamenii din jurul tău?
    Cel mai mult apreciez sinceritatea. Contează foarte mult pentru mine să știu că am oameni care nu se tem să îmi spună adevărul, indiferent de cum aș reacționa.

 

PS1:    Cu bugetul ultimei campanii unde ai merge în vacanță?

Mi-aș dori mult să merg în Thailanda sau în orice altă țară în care aș putea sta liniștită la plajă cu o nucă de cocos în mână

PS2: Două lucruri fără care nu pleci la o întâlnire cu clientul?

Telefonul și o agendă.

PS3: Unde postezi mai des: Facebook sau Instagram si de ce?

Postez mai des pe Instagram, mi se pare o platformă mai intimă și mai prietenoasă.

PS4: Cel mai ciudat loc unde te-ai întâlnit cu clientul?

Nu am avut încă un loc ciudat de meeting, dar mai este timp.

PS5: Care este mărimea potrivită? Pentru un meeting.

Aș prefera să nu fie multe persoane. Dacă sunt prea multe perspective, toată lumea e mai greu de mulțumit. 