Învaţă de la cei mai buni la o nouă ediţie Career Leader

Vrei să înveţi de la cei mai buni? Acceptă provocarea de a lucra timp de o zi alături de profesionişti în domeniu şi vino alături de echipa Akcees la o nouă ediţie Career Leader!

Dacă eşti un tânăr pasionat de consultanţă, IT sau banking şi vrei să acumulezi experienţă profesională de calitate, aplică acum la http://akcees.com/career

Career Leader reprezintă primul pas către o carieră de succes şi te aduce faţă în faţă cu angajatori importanţi din diferite domenii. Echipa Akcees a pregătit pentru tine sesiuni de training de specialitate, studii de caz, simulari de business şi workshop-uri interactive. La final, vei avea ocazia să te remarci şi vei fi răsplătit cu stagii de practică şi premii oferite de companiile participante în program.

La cea de a patra ediţie Career Leader poţi alege unul dintre următoarele domenii:

  • Consultanţă (luni, 28 octombrie): vei fi consultant pentru o zi şi vei participa la o simulare de business sub îndrmarea profesioniştilor Contrast Management Consulting, Controller Institut şi Colliers International
  • IT (marţi, 29 octombrie): vei afla ce presupune o carieră în tehnologie şi vei lucra alături de specialiştii Microsoft România
  • Banking (joi, 31 octombrie): vino să testezi ce înseamnă o carieră în domeniul financiar bancar şi să lucrezi alături de tineri asemeni ţie într-o echipă de profesionişti din cadrul BRD Groupe Societe Generale

Te-am convins? Aplică acum completând formularul de înscriere disponibil online la http://akcees.com/career! Participarea la eveniment este gratuită şi aşteptăm aplicaţiile tale până sâmbătă, 19 octombrie. Selecţia va fi efectuată de specialişti în resurse umane, iar tu vei afla dacă te numeri printre finalişti miercuri, 23 octombrie!