Employer Branding pentru Generațiile Millennials și Z

Candidații din generațiile Millennials și Z sunt din ce în ce mai pretențioși când vine vorba de alegerea angajatorilor, scanând oferta după criterii care acum 10 ani nu ar fi influențat prea mult decizia de angajare. 

Aceștia au trecut de la o evaluare strict pe bază de disponibilitate și salariu către cântărirea unor aspecte de esență precum valorile companiei (cele trăite de angajați în fiecare zi), stilul de management, compatibilitatea cu viitorii colegi, beneficii non-materiale, posibilitățile de dezvoltare, implicarea în cauze sociale și, bineînțeles, flexibilitate: în program, în gandire, în activitatea propriu-zisă. 

Angajatorii sunt interesați să țină pasul cu aceste noi cerințe din partea candidaților și să își adapteze mesajele de comunicare în concordanță cu subiectele de interes pentru generațiile Millennials și Z. 

Ce este Employer Branding-ul?

Employer Branding-ul este un concept care a existat de când există companii și angajatori, dar care a fost definit concret și a devenit popular abia în ultima decadă. Este vorba despre reputația angajatorului, felul în care este perceput atât de către angajați, cât și de cei din exterior: stakeholderi, potențiali candidați, publicul larg. 

Probabil fiecare dintre noi a asistat la o discuție între prieteni în care se dezbatea „din auzite” ce companie oferă mai mulți bani, cine are manageri competenți, cine are programe de wellbeing, cine face chestii mișto la birou sau, dimpotrivă, cine stă peste program chinuit de task-uri a căror finalitate nu contribuie la evoluția profesională. Toate aceste aspecte țin de brand-ul de angajator, iar companiile au opțiunea de a adapta practicile de lucru la cerințele tinerilor din  generatiile Y și Z. 

Ce este Employer Value Proposition (EVP)?

Totalitatea valorilor companiei, a comportamentelor de zi cu zi generate de acele valori și a beneficiilor concrete aduse angajatilor alcătuiesc Employer Value Proposition sau EVP. 

EVP-ul reprezinta componentele cheie ale ofertei non-financiare, aspectele de care viitorii angajați vor beneficia direct ca parte din echipă. Exemplu: oportunități de dezvoltare profesională, învățare continuă, încrederea acordată angajaților pentru procese decizionale indiferent de senioritate etc.

Trenduri ți statistici relevante în Employer Branding în 2021*

  • 69% din angajatori consideră Employer Branding-ul ca o prioritate de top in 2021;
  • 42% din angajatori estimează ca vor recruta studenți în următoarele 12 luni, față de 22% în martie 2020;
  • 25% din angajatori estimează creșteri în recrutarea absolvenților, în ușoară descreștere față de perioada de după martie 2020 – 28%;
  • 46% din angajatori iau în calcul schimbarea EVP-ului. 

Deși EVP-ul este gândit pe mai mulți ani și declinat în materialele de comunicare ale imaginii de angajator, în ultimele luni, aproape jumătate din angajatori (46%) au luat în calcul schimbarea componentelor EVP-ului cu scopul de a-l adapta schimbarilor în practicile de lucru și în nevoile și aspirațiile candidaților din generațiile tinere. Angajatorii sunt preocupați ca EVP-ul companiei să aibă sens în noua realitate și să fie suficient de cuprinzător sau flexibil incât sa rămână relevant indiferent de provocările economice sau sociale care pot surveni. 

*Sursa: Employer Branding NOW 2021 Report by Universum

Cum promovăm imaginea de angajator către Generațiile Y și Z?

Mesajele de Employer Branding care dau rezultate sunt:

  • Autentice și transparente – publicul are ocazia să înțeleagă ce se intamplă efectiv în companie, în ce crede angajatorul respectiv și încotro se îndreaptă;
  • Pe limba tinerilor – fără limbaj de lemn, prescurtări și abrevieri corporate;
  • Simple – orientate către aspecte concrete ale business-ului – cum decurge o zi obișnuită de lucru, care este stilul de management etc;
  • Dinamice – cu poze și/ sau video;
  • Plasate în medii dedicate target-ului sau utilizate des de către acest public (Instagram, Tik Tok, Clubhouse).

Ce este Employee Generated Content? 

Employee generated content sau conținutul creat de angajați este un trend care ia avânt pe majoritatea platformelor de socializare și permite urmăritorilor să vadă cum decurge o zi obișnuită pentru cei care practică diferite profesii.  Studiile* și sesiunile de scrolling pe platformele sociale ne arată că angajații oricum împărtășesc informații despre viața la birou pe Social Media, indiferent dacă exista un cadru oficial dat de companie pentru acest lucru sau nu. 

Partea buna este că atunci când aceste informații vin direct de la sursă – adică de la angajați – sunt mai credibile, mai share-uite și au mai mult reach și engagement decât o postare sau un comunicat de presă oficial din partea companiei. 

*Sursa: Weber Shandwick

Cum folosim Employee Generated Content ca instrument de Employer Branding? 

  • Primul pas este să identificăm angajații potriviți să devină creatori de conținut pentru promovarea imaginii de angajator a companiei. Putem începe de la acei angajați care împărtășesc informații despre activitățile la birou pe social media și să continuăm cu cei care sunt activi în general pe rețelele sociale. Putem săă cooptăm angajații care sunt pasionați de domeniul lor de expertiză și sunt interesați să împărtășească din cunoștințele lor oricui este dispus să asculte. 
  • Cel de-al doilea pas presupune o discuție 1 la 1 în care prezentăm angajaților ce presupune un program de Employee Generated Content. Împreună vom găsi o abordare echilibrată care sa le permită să vorbească despre mediul de lucru și/ sau să ofere knowhow specific industriei în care compania activează, într-un mod confortabil și natural. 
  • Cel de-al treilea pas este să promovăm conținutul creat în social media, pe profilurile personale ale angajaților selectați via Facebook, Linkedin, Instagram, Tik Tok, Clubhouse etc. Conținutul poate fi inclus și pe pagina de carieră a companiei, precum și pe site-urile de profil – job boards și platforme de carieră.
Anca-Bătae-employer-brandingAnca Bătae, B2B Sales & Marketing for Advertising & Employer Branding Services și membru IAA YP

Pe Anca o găsești pe Facebook, LinkedIn, Instagram și Tik Tok.