SearaYP – Gamingul e acum mai multdecât o simplă joacă de copii!

Joi 31 octombrie, la IAA House, a avut loc un nou eveniment pentru tinerii din marketing şi comunicare, organizat IAA Young Professionals România.

Tema abordată a fost „Marketing de Gaming”, iar cei 4 invitați ne-au adus insight-uri însoțite de mici anecdote personale din această lume ce până mai ieri părea inabordabilă.

Statisticile prezentate de Cătălin Butnariu – Președinte RGDA, ne arată lumea gamingului dintr-o perspectivă surprinzătoare. În ultimii ani jocurile video au avut în casări mai mari decât industria muzicală sau chiar industria cinematografică. De la cifre care prezintă realitatea „matematică” și potențialul gamingului pe piață, am trecut apoi la „puterea jocurilor”.

Studiile de caz aduse de Cătălin ne-au ajutat să înțelegem mai bine care este potențialul comercial din industrie. De exemplu, Grand Theft Auto V are la activ peste 110 milioane de copii vândute de la lansarea din septembrie 2013 și numărul este încă în creștere. De asemenea, în doar 3 zile de la lansare, au obținut din vânzări suma de 1 miliard de dolari.

În acest domeniu, o altă componentă valoroasă e reprezentată de puterea unui joc de a stârni emoții și de a contura prin firul narativ o întreagă lume unde jucătorii se pot regăsi.

De cele mai multe ori, gamerii sunt portretizați ca fiind antisociali și fără prieteni. Acest lucru s-a schimbat foarte mult în ultimii ani datorită jocurilor online și a comunităților create în jurul lor. Cătălin ne-a amintit despre concertul live susținut de Marshmello în jocul online Fortnite Battle Royale unde au asistat peste 10 milioane de participanți live.

Printr-o prezentare cuprinzătoare, el a reușit să aducă la seara YP facts despre industria de gaming și potențialul ei pe piață.

În prezent, E-Sporturile aduc încasări de peste 1 miliard de dolari și evenimentele de top reușesc să aducă la fel de mulți spectatori ca și sporturile tradiționale, competițiile desfășurându-se de cele mai multe ori pe marile stadioane ale lumii.

Influencerii din industrie se găsesc pe toate platformele de social media, dar cei mai mulți au comunități puternice pe Twitch. NINJA, un streamer de top, are 14 milioane de urmaritori și în 2018 aavut un venit lunar de 500 de mii de dolari.

Încet, încet, giganții din domeniu și-au făcut loc și pe piața din România. EA, Ubisoft sau Gameloft stau cot la cot cu studiouri autohtone precum: Amber, Green Horse Games, Angry Mob Games, Metagame, Those Awesome Guys și alții.

Următorul jucător ce a acceptat provocarea IAA YP a fost Marius Radu – Co-Fondator @ Bucharest Gaming Week & Coordonator Gaming @ East European Comic Con. El a adus numele mari pe masă: Marius ne-a prezentat câteva dintre motivele pentru care brandurile internaționale aleg să investească în E-Sports.

Gamerii sunt un target group foarte râvnit datorită puteriilor de cumpărare. 85% dintre ei au între 18 și 34 de ani și, de cele mai multe ori, influențează deciziile de cumpărare ale prietenilor și familiei.

De la Marius am mai primit o confirmare, în cazul în care încă aveam dubii, legate de faptul că sporturile electronice pot concura cu ușurință cu orice sporturi din lume. Cluburile și echipele de sporturi electronice valorează în prezent zeci de milioane și aduc încasări de câteva sute de mii de dolari anual. Numărul fanilor este în continuă creștere și evenimentele dedicate reușesc să strângă câteva zeci de mii de vizitatori.

“La final de 2019 se așteaptă ca valoarea sponsorilor pentru industria e-sports să depășească un miliard de dolari” – a spus Marius. Printre sponsorii importanții-am numi pe Mercedes Benz (foarte prezenți la evenimente de e-sports, având chiar și o reclamă dedicată fanilor) și DHL (care se poziționează pe piață ca o firmă de curierat menită să ajute fanii în online, dar și offline).

În România, Marius se ocupă de organizarea unuia dintre cele mai mari evenimente dedicate sporturilor electronice: Bucharest Gaming Week (BGW). Anul acesta, printre sponsorii evenimentului găsim pe lângă sponsori “din domeniu” și câteva nume cel puțin surprinzătoare precum: KFC, Vodafone, Philips One Blade sau George. (Primul banking inteligent). An de an acest eveniment aduce din ce în ce mai mulți spectatori. Anul acesta chiar și locația a fost una atipică: Palatul Parlamentului.  

Next in line a fost Alexandru Ion – Owner @ Nexus Gaming & Managing Partner @ Nexus Gamers Pub care ne-a prezentat gamingul din perspectiva jucătorilor și a ownerilor de echipe. A fost o prezentare interesantă plină de insight-uri și sfaturi de viitor.

Alexandru ne-a povestit despre istoria clubului Nexus de la înființare până acum și cum au luat decizia să își înființeze echipa de gaming Nexus și echipa competitoare suxeN. Echipa a evoluat foarte mult din 2015 până în prezent, acum fiind cea mai bună din țară la Counter Strike: Global Offensive.

În marketingul de gaming, Nexus pune mare accent pe guerilla marketing. Conform lor, nu contează cine câștigă, contează cine postează primul.

Alexandru ne-a arătat că gamerii au suflete mari și ne-a povestit despre campaniile caritabile. Într-una dintre campanii au reușit să strângă 11.000€ și au avut colaborări cu renumiți youtuberi (Ovvy, CipFix, Skaaro și alții). Echipa Nexus a avut ocazia să facă și o colaborare surpriză cu comedianții de la The Fool (Cosmin Nedelcu – Micutzu, Cătălin Bordea, Nelu Cortea, Radu Bucălae, Claudiu Popa și George Adrian).

Ultimul speaker al serii, Andrei Marin – Gaming Editor @ ZonaIT a adus o viziune fresh a industriei din perspectiva omului de presă. El a amintit publicului că presa încă nu a murit și că indiferent de domeniu o recenzie cântărește destul de mult. Publicul e în căutare de păreri avizate înainte de a face o achiziție majoră și cele mai des accesate surse sunt recenziile scrise sau chiar video. “Pe măsură ce redacția de la care vine recenzia este mai mare, cu atat clientul este mai influențat”- a spus Andrei.

Ne-am întrebat care e relația dintre brand și omul de presă și Andrei a venit cu răspunsul. “De cele mai multe ori e o relație plăcută, mai ales pe o piață atât de restrânsă ca cea din România”. În legătură cu relația dintre presă și public, el a spus că ne bucurăm de un public puțin mai neavizat ca cel din alte țări. El caută păreri sincere și imparțiale. Targetul nu se limitează la un singur brand persona, recenziile publicate la ZonaIT putând fi utile nu doar unor oameni tech savvy, dar și pentru oameni mai în varsta care nu au avut atât de mult acces la tehnologie.

Deși era seara de Halloween invitații noștri nu s-au speriat și au răspuns întrebărilor venite din public, menținând atmosfera destinsă a întregii seri.

Industria de gaming este în continuă schimbare și noi abia așteptăm să mai organizăm o #SearaYP pe această temă!