Care sunt trendurile în Marcomm pe 2020 și cum putem rămâne actuali? Află la Seara YP – Marcomm x Trends 2020

IAA Young Professionals, asociația tinerilor profesioniști din industria de marketing și comunicare din România, organizează Seara YP – Marcomm x Trends 2020, miercuri, 22 ianuarie 2020, de la ora 19:00, la sediul TechHub. Aflată la cea de-a VI-a ediție, această seară YP este printre cele mai așteptate evenimente ale începutului de an.

Studenții și specialiștii din marketing, publicitate şi comunicare își pregătesc întrebările pentru speakerii serii: Ty Magnin (Director of Global Content Marketing în cadrul UiPath), Florian Langa (Senior Creative în cadrul MullenLowe Profero)Cristian Lupșa (Editor Fondator DoR) și Mih Lovin (Partner în cadrul CREATIVE VR, Creative Partner în cadrul LE SQUAD și L2 Agency, VA&NC Director în cadrul All Friends Corporation).

Vom face un overview al începutului de deceniu din punct de vedere al influențelor și trendurilor în 2020. Evenimentul aduce în prim-plan trendurile ce vor da formă anului, ele fiind privite din perspectiva client-agenție, dar și din perspectiva omului de marketing aflat față în față cu influenţele anului ce tocmai a trecut.

„Pentru că ne dorim ca această Seară YP să vă inspire şi să plecaţi cu cât mai multe informaţii utile am ales să dezbatem alături de invitaţii noştri trendurile care vor schimba în 2020 industria de Marcomm. Vom începe prin a analiza cele mai importante trenduri de digital la nivel global şi vom vedea în ce masură sunt ele valide în România, atât din punct de vedere cultural, dar şi tehnologic. Apoi, ne vom uita la tendinţele care influenţează crearea de conţinut, ce schimbări au loc în social media şi moduri noi de a integra tech instalatons în campaniile de marketing. În acceaşi notă vom analiza strategia de conţinut a primului unicorn românesc şi ne vom uita la adaptabilitatea ei în pieţe diferite. Vă aşteptăm cu drag!” , a declarat Iulia Niculae-Cuciurean, Președinte IAA Young Professionals România și Vicepresedinte IAA Young Professionals pentru Europa.

Pe parcusul serii, speakerii vor oferi insight-uri despre înțelegerea targetului și a strategiilor ce le-au asigurat succesul în 2019, dar și despre cum plănuiesc să le adapteze în 2020. Ei ne vor da detalii și despre factorii care determină un trend să rămână actual an de an, cum putem fiecare dintre noi să fim parte din schimbare și ce putem face pentru îmbunătățirea imaginii de viitor din Marcomm.

Înscrierile se fac gratuit, completând unformular. Locurile sunt limitate şi se ocupă în ordinea înscrierilor.

Seara YP este unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre și aduce în atenția publicului subiecte de actualitate din industria de MarComm, cu scopul de a încuraja dezbaterile, transferul de cunoaștere de la specialiști de top și urmărirea tendințelor principale din domeniu. Printre temele abordate în cadrul edițiilor anterioare se numără: trenduri în marketing politic, comunicare globală versus comunicare locală, marketing turistic, marketing pentru copii, branduri românești.